Imaginea de sine la adolescenți: cum o sprijini zi de zi

Imaginea de sine la adolescenți se schimbă mai mult decât în orice altă etapă a copilăriei, pentru că tot ce credeau despre ei înșiși este pus la încercare de corp, de grup și de așteptările școlii. Copilul sigur pe el la zece ani poate deveni la paisprezece extrem de critic față de aspect, voce sau abilități. Pentru părinți, e greu de acceptat că laudele lor nu mai sunt suficiente, iar o remarcă făcută în treacăt poate rămâne ani în urmă.

Articolul explică ce înseamnă imaginea de sine și stima de sine, ce o afectează în adolescență, ce poți spune și ce e bine să eviți și cum recunoști momentul în care e nevoie de ajutor. Pentru contextul general, vezi adolescența explicată părinților.

Ce înseamnă imaginea de sine?

Imaginea de sine este ansamblul de idei pe care o persoană le are despre sine: cum arată, ce poate, ce valorează. Stima de sine este evaluarea emoțională a acestei imagini, adică dacă te placi sau nu. Cele două se influențează, dar nu sunt identice: un adolescent poate fi priceput la desen și totuși să nu se placă.

Imaginea de sine are mai multe componente:

• Imaginea corporală: cum se vede și ce crede că gândesc ceilalți despre aspectul lui.
• Competența: cât de capabil se simte la școală, în sport, în hobby-uri.
• Apartenența: dacă simte că are loc în grup și în familie.
• Valorile: ce considerăm că ne definește ca oameni.

Bazele se pun în copilărie, dar adolescența le reorganizează. De aceea, ce era stabil poate deveni brusc fragil.

De ce devine fragilă în adolescență?

Devine fragilă pentru că mai mulți factori se schimbă simultan: corpul, relațiile și gândirea. Hormonii modifică aspectul, iar ritmul pubertății diferă enorm de la un copil la altul, ceea ce naște comparații. În același timp, adolescentul începe să se vadă „prin ochii celorlalți” și are impresia că toți îl privesc.

Efectul rețelelor este tratat mai pe larg în rețelele sociale și adolescenții, iar pentru schimbările corpului, în pubertatea și discuția despre corp.

Ce spui și ce eviți să spui?

Spui lucruri care vizează efortul, caracterul și realitatea trăirii lui; eviți etichetele, comparațiile și glumele pe seama aspectului. Lauda goală („ești minunat”) sună deseori fals, în timp ce observația concretă („am văzut cât te-ai străduit la proiect”) se simte reală.

Formulări utile:

• „Văd că te-a afectat ce s-a întâmplat; vrei să-mi povestești?”
• „Ce îți place la tine, dincolo de cum arăți?”
• „Mă bucur că ai încercat, chiar dacă n-a ieșit perfect.”

Formulări de evitat:

• „Nu mai face dramă, nu e nimic.”
• „Uite ce frumoasă/ce slab e X.”
• „Dacă ai slăbi/te-ai îngrijit mai mult...”
• „Eu la vârsta ta...” folosit ca reproș.

Atenție: Chiar și glumele afectuoase despre porecle sau kilograme pot răni. Ce pare nevinovat pentru adult poate fi dureros pentru un adolescent care se compară zilnic.

Cum construiești încrederea în mod concret?

Încrederea în sine se construiește prin experiențe de reușită, responsabilități reale și relații de sprijin, nu prin vorbe. Dă-i ocazii de a face lucruri la care poate reuși și de a învăța din greșeli.

1. Încurajează un hobby sau o pasiune, indiferent de nivel. Competența într-un domeniu se transferă în încredere generală.
2. Dă-i responsabilități adevărate, potrivite vârstei. Vezi responsabilitățile copilului acasă.
3. Lasă-l să greșească în siguranță și vorbește despre lecții, nu despre vinovăție.
4. Petreceți timp împreună fără agendă: o plimbare, un film, gătitul. Ideile din timpul de calitate cu copiii merg și cu adolescenții.
5. Fii tu un model: felul în care vorbești despre propriul corp și despre propriile greșeli se învață.

Rolul prietenilor

Prietenii buni susțin imaginea de sine, iar cei care critică sau excludă o erodează. Încurajează relațiile în care se simte acceptat și discută fără judecată despre cele care îi fac rău. Mai multe în presiunea grupului la adolescenți.

Când nemulțumirea față de corp cere ajutor?

Cere ajutor când nemulțumirea este intensă, constantă și îi afectează viața de zi cu zi: evită oglinzile sau fotografiile, refuză să iasă din casă, ține diete severe, se compară obsesiv, își ascunde corpul sub haine mereu, vorbește despre sine cu dispreț. Aceste semne pot indica anxietate, depresie sau o tulburare legată de percepția corpului sau a alimentației, care necesită evaluare profesională.

Primul pas este medicul de familie sau psihologul școlii, care pot recomanda un psiholog clinician sau un psihoterapeut pentru adolescenți. Dacă apar gânduri de autovătămare, sună imediat la 112. Mai multe semne de alarmă sunt descrise în stresul la adolescenți.